/ 5. vot(uri)
Niciun vot
Pâine de casă, o rețetă simplă, în care folosim 600g de făină tip 650 (făină intermediară) și doar 10g de drojdie. Am ales să folosesc 10g, în loc de 25g de drojdie cât ar fi pentru aprox 600g făinp, dar am lăsat aluatul să dospească puțin mai mult (1h în loc de 30min).
În pâine puteți pune și semințe, dacă doriți. Eu am ales să folosesc două linguri de semințe de in la această pâine.
Această delicioasă pâine de casă vă ajunge pentru 2 zile sau chiar mai mult, pentru o familie de 3 membri. Pâinea coaptă, la final, are o greutate de aproximativ 900g.
Dacă folosiți o oală de fontă cu capac, puteți preîncălzi oala cu tot cu capac la 230-250 grade în cele 20min și pe urmă răsturnați aluatul dospit din vasul vostru în oala fierbinte. Puneți capacul peste și introduceți rapid oala cu paine la cuptor pentru 25-30min. În situația aceasta aburii vor fi creați în interiorul oalei și nu mai este nevoie de acel vas cu apă separat, în cuptor. Dupa cele 30min, dacă nu sunteți mulțumit(ă) de crusta pâinii, lăsați oala fără capac și mai introduceți la cuptor pâinea pentru încă 10-15min la 250 grade pe ventilație.